Antrenor al Stelei în meciul tur cu Fiorentina (0-0), Marius Lăcătuș spune că fosta sa echipă merită să aibă mai mult de un punct în acest sezon de Liga Campionilor. A fost meciul din tur cu Fiorentina cel mai bun al Stelei în mandatul dumneavoastră? Eu cred că au fost și altele… dar, având în vedere adversarul, se poate spune și asta, în condițiile în care am prins Fiorentina într-o zi bună. Pentru meciul de miercuri cum… Stai puțin. Eu nu vreau să vorbesc de acest meci. Vorbim de cel din tur, când eram eu antrenor. La cel care urmează nu sunt. Pot să vă spun doar că Fiorentina nu e o echipă de neglijat. La partida din tur nu ne-a fost ușor, dar cred că italienii au slăbiciunile lor, iar noi trebuie să profităm de ele. Punctul forte rămâne faza ofensivă, unde Gilardino și Mutu pot face diferența.
Punctul scos la Firenze e singurul pe care Steaua l-a reușit în acest sezon. E puțin? Eu cred că e puțin, având în vedere ce a arătat Steaua în cele trei meciuri de Liga Campionilor la care eu am fost pe bancă. Am fi putut mai mult, dacă eram ceva mai concentrați și dacă aveam puțină șansă. Portarul italienilor, Frey, a declarat că și-ar dori ca echipa sa să termine pe ultimul loc în grupă, pentru a se concentra pe titlu… A, deci voi deja vă pregătiți, în caz că bate Steaua, să spuneți că Fiorentina a vrut să termine pe patru. N-am spus așa ceva… Am citit ce a spus Frey și nu cred că e adevărat. Trebuie să fii copil să nu vrei în primăvara europeană. Vă înșelați dacă credeți că Fiorentina nu va da 100% în Ghencea! Se spune că suporterii Stelei îi pregătesc „o primire infernală” lui Mutu în Ghencea. Cum ar trebui Mutu întâmpinat? Eu nu le dau sfaturi fanilor, nu le spun ce ar trebui să facă. Un singur lucru vreau: ca ei să ia în calcul în ceea ce-l privește pe Mutu: Adrian Mutu e un jucător esențial pentru națională, reprezintă România și nu cred că o primire „infernală” e cel mai bun mod de a întâmpina un asemenea jucător. „Pe Borcea l-aș refuza elegaaant”
Într-un „ALTFEL de interviu” acordat site-ului Sport.ro, Marius Lăcătuș a declarat că știe deja cum l-ar refuza pe dinamovistul Cristi Borcea, dacă acesta i-ar oferi postul de antrenor al „câinilor”. „L-aș refuza elegaaant”, a spus râzând Lăcătuș, care a mai declarat că nu făcea sex înaintea meciurilor importante, pe vremea când era jucător: „Aș fi vrut eu. Dar n-aveam cum, cantonamentele erau lungi”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER